Cozonacul a fost si este prajitura nelipsita de pe mesele romanilor cu ocazia celor mai importante sarbatori din an. Consideram ca reteta este inventia noastra, pe de alta parte descoperirile arheologice au scos la iveala faptul ca strabunii cozonacului existau din Antichitate.Retetele pe vremea acea erau mai putin fastuase ca acum, in Egiptul Antic oamenii faceau mai multe feluri de paine dospita si indulcita cu miere. Grecii au adaugat miere si nuci acestei paini, iar romanii, cei mai inventivi au preluat de la egipteni cuptoarele si painea dospita pe care au innobilat-o cu oua, unt, miere, nuci, alune si fructe uscate.

Stramosii cozonacului au fost atat de apreciati in acele vremuri incat erau oferiti zeilor ca ofrande, iar retetele s-au “furat” de la un popor la altul fiecare modificand reteta si ingredientele dupa propriul plac.

Desi analele bucatariei internationale ne dovedesc faptul ca nu noi suntem cei care am inventat reteta, putem afirma totusi ca acest preparat este strans legat de traditia si cultura romaneasca, netrecand ca un simplu preparat ci ca unul pe care il cinstim la fiecare sarbatoare importanta sau eveniment de familie.

Astazi, exista zeci poate sute de retete sofisticate, care transforma cozonacul intr-un preparat gourmet.

In literatura s-au pasrat cateva retete care suna cam asa:

Reteta lui Mihail Kogalniceani si Costache Negruzzi pe care au scris-o in 1841 in “Trebi gospodaresti”:

“„Ia trei ocă (1 oca = aproximativ 1 kg – n.n.) de făină, faci plămădeală cu o litră (aproximativ 250 g – n.n.) de drojdie de bere şi cu una litră de lapte, puind şi trei ouă întregi. Laşi de dospeşte frumos şi pui două litre şi jumătate de lapte, 18 ouă întregi, trei litre de unt topit şi sarea trebuincioasă şi, frământându-l până ce se desprinde de mâini. Apoi lasă de dospeşte frumos şi, după ce au dospit bine, întoarce aluatul, îl mai lasă puţin de şede, pe urmă, făcând cozonaci, îi ungi cu gălbenuş de ou şi-i dai la cuptori”.

Reteta Ecaterinei Steriade in 1871:

“Pentru a prepara acest fel de cozonaci, se ia una oca de făină şi se amestecă cu una oca de lapte, 150 dramuri (1 dram = 3,18 grame – n.n.) drojdie de bere, un gălbenuş de ou, mestecând-se pâmă face spume, şi apoi se lasă de dospeşte de căldură.

Când aluatul va fi gata, să fie pregătite 75 gălbenuşuri bătute în oală cu jumătate de oca de zahăr, răzătură de la o lămâie, 10 dramuri apă de flori şi un păhărel de rom.

Toate acestea, amestecate cu polonicul şi puse în covată, unde sunt puse 4 oca floare de făină (făină de claitate superioară, cernută de două ori – n.n.) şi împreună cu aluatul dospit şi sarea trebuitoare, începeţi a frământa adăugând o litră de lapte, apoi să fie pregătit 175 dramuri unt pe care-l veţi pune în aluat, oprind însă puţin a unge covata cu mâinile.

Se frământă bine până face beşici, se lasă de dospeşte şi se unge o masă uscată cu unt, unde veţi aduna cozonacii. De voiţi împletiţi, se pune pe hârtie unsă, iar de nu, ungeţi tingirile şi-i puneţi în ele numai pe jumătate.

Se lasă apoi de cresc până se umple tingirile, se ung cu ou pe deasupra şi se dau în cuptor.”

Cozonaci ca pe timpul lui A.I. Cuza

La 100 dramuri unt căldicel, o oca de lapte tot căldicel, 4 ouă, drojdie de bere ca o nucă, topită în lapte, sare și pui atâta făină încât aluatul să fie mult mai moale decât cel de pâine; pe la jumătatea frământatului, adaogi puțin zahăr și stafide; frămânți până nu se mai lipesce aluatul de mâni; apoi lași de se dospesce; îl așezi împletindu-l pe o tavă unsă cu unt; ungi pe deasupra cu gălbinare de ou și pui de se coace într-un coptor cald.

Interesant este ca in secolul al XIX-lea, cozonacul era un aluat pufos cu multe oua, aromatizat, dar fara umplutura, adesea copt in tavi rotunde si inalte precum panettonele italian.
Nucile cu cacao (specifice cozonacului moldovenesc) si rahatul cu stafide (specifice celui muntenesc) devin frecvente abia in carțile interbelice de bucate.

Indiferent de reteta alesa, cozonacul ramane un preparat traditional ce ne bucura cu aromele lui.